România, ţara UE cu cea mai redusă alocare bugetară pe locuitor pentru cercetare şi dezvoltare

(Pixabay.com)
Redacţia
07.08.2026
(Pixabay.com)
Redacţia
07.08.2026

Alocările bugetare ale guvernelor din Uniunea Europeană pentru cercetare şi dezvoltare au ajuns, anul trecut, la o medie de 288,9 euro pe locuitor, în creştere cu 57,7% faţă de 2015, când valoarea era de 183,2 euro de persoană, potrivit datelor publicate vineri de Eurostat, preluate de G4Media.

Cele mai mari investiţii în cercetare şi dezvoltare au fost înregistrate în 2025 în Luxemburg, cu 917,2 euro pe locuitor, urmat de Danemarca, având 627,1 euro, şi Germania, cu 553,5 euro.

La polul opus se află România, care a alocat doar 18,8 euro pe locuitor, cel mai mic nivel din Uniunea Europeană. După România urmează Ungaria, cu 57,4 euro pe locuitor, şi Malta, cu 73,7 euro.

Mai mult, România este singurul stat membru al UE în care finanţarea guvernamentală pentru cercetare şi dezvoltare, raportată la numărul de locuitori, a scăzut în ultimul deceniu. Alocarea a coborât cu 9,6%, de la 20,8 euro pe locuitor în 2015 la 18,8 euro în 2025.

În toate celelalte state membre s-au înregistrat creşteri. Cea mai modestă a fost în Suedia, de 14,7%, în timp ce Bulgaria a consemnat cel mai mare avans, de 495,5%, de la 15,5 euro la 92,3 euro pe locuitor.

La nivelul întregii Uniuni Europene, alocările bugetare pentru cercetare şi dezvoltare au totalizat în 2025 aproximativ 130,2 miliarde de euro, echivalentul a 0,69% din PIB. Suma este cu 2,4% mai mare decât în 2024 şi cu 60,5% peste nivelul din 2015.

Din totalul fondurilor, 37,3% au fost direcţionate către dezvoltarea generală a cunoaşterii prin finanţarea universităţilor publice, 18,4% către dezvoltarea cunoaşterii din alte surse, 9,5% către producţia industrială şi tehnologie, 6,7% către sănătate şi 5,8% către apărare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos