Veştea se victimizează şi lansează o ploaie de acuzaţii după ce Bolojan a reuşit să convoace urgent Congresul pentru a-l exclude din PNL

Premierul desemnat Adrian Veştea a acuzat, vineri, într-o postare pe Facebook, că este "o zi grea pentru PNL", după ce Consiliul Naţional a decis - cu o majoritate covârşitoare de voturi - să organizeze duminică Congresul în care ar urma să îl excludă.
În postarea sa, Veştea a lansat o serie de acuzaţii grave la adresa şefului său de partid Ilie Bolojan.
Ce a postat Veştea
Principală valoare a liberalismului este libertatea. De acolo vine şi numele formaţiunii noastre politice. Cu atât mai mult mă întristează că astăzi, la propunerea preşedintelui partidului, libertatea şi, implicit, dezbaterea democratică riscă să dispară în PNL.
În loc să acceptăm o confruntare deschisă de idei şi de soluţii, în cadrul unui Congres la sfârşitul săptămânii viitoare (28 iunie), se încearcă organizarea pripită a unui Congres duminică, 21 iunie. Totul pe repede înainte şi fără timpul necesar unei dezbateri reale.
Mă tem că, procedând astfel, partidul riscă să îşi piardă propria identitate.
De ce? Văd două obiective ale acestui demers, pe care îl consider profund neliberal:
1. Concentrarea unei puteri fără precedent în mâinile domnului Ilie Bolojan. Cred că responsabilitatea ar trebui împărţită, nu adunată într-un singur loc, aşa cum nu s-a întâmplat în istoria partidului, nici în perioada post-comunistă, nici înainte de Al Doilea Război Mondial.
2. Încercarea de a bloca învestirea Guvernului pe care Preşedintele Nicuşor Dan m-a însărcinat să-l formez. Iar acest lucru în condiţiile în care domnul Bolojan ştie, la fel de bine ca mine, că formula actuală a dus deja la blocaje în demersuri esenţiale pentru finalizarea cu succes a PNRR, SAFE şi OCDE. În plus, este cunoscută atenţia agenţiilor de rating faţă de instabilitatea politică din România - o instabilitate pe care avem acum şansa să o depăşim.
Practic, se doreşte modificarea statutului partidului pentru două persoane: o concentrare de putere pentru domnul Bolojan şi, pentru mine, o excludere pentru că am acceptat să fiu parte la o soluţie pentru a pune capăt unei crize care îi afectează profund pe români.
Cred că preşedintele Ilie Bolojan îşi imaginează că un PNL reaşezat după un val de excluderi va putea fi folosit ca instrument împotriva Preşedintelui României. Reamintesc că eu am propus, ca viziune pentru Partidul Naţional Liberal, un parteneriat politic onest şi corect cu şeful statului.
Sincer, după 30 de ani în care credeam că am văzut multe în PNL, constat cu tristeţe că lucrurile merg într-o direcţie profund greşită.
Sper că e doar o rătăcire trecătoare. Ca liberal, voi lupta pentru a readuce libertatea în centrul valorilor PNL.