Bolojan, victorie importantă: A forţat organizarea Congresului PNL. Va tranşa duminică războiul cu gruparea Thuma

Consiliul Naţional Extraordinar al Partidului Naţional Liberal, întrunit vineri seară în format mixt, fizic şi online, a decis să aprobe convocarea Congresului Extraordinar al PNL pe data de 21 iunie, în Bucureşti, la Romexpo.
Decizia convocării Congresului Extraordinar a fost luată cu 85% dintre voturile exprimate, respectiv cu voturile a 566 de reprezentanţi liberali în Consiliul Naţional Extraordinar, în timp ce 97 de reprezentanţi ai partidului în Consiliul Naţional Extraordinar s-au opus, iar 19 s-au abţinut de la vot.
De asemenea, Consiliul Naţional Extraordinar a aprobat – cu 551 de voturi pentru, 128 de voturi împotrivă şi 3 abţineri – modificarea Statutului Partidului Naţional Liberal.
Principalele modificări ale statutului sunt:
- Crearea Biroului Permanent Naţional ca structură centrală de conducere şi desfiinţarea BEX, structură dovedită nefuncţională, cu integrarea atribuţiilor BEX în atribuţiile BPN
- Revenirea la formula de alegere a conducerii PNL pe bază de moţiuni
- Reducerea numărului de prim-vicepreşedinţi ai partidului de la patru persoane la o persoană
- Crearea Comisiei Naţionale pentru Litigii, care va avea ca atribuţii judecarea litigiilor ce rezultă din sancţiunile aplicate membrilor de partid
- Clarificarea procedurilor de sancţionare a membrilor partidului.
Consiliul Naţional Extraordinar a decis că norma de reprezentare pentru Congresul Extraordinar din 21 iunie 2026 este de 2.500 de delegaţi.
S-a declarat deschisă depunerea de moţiuni pentru Congresul Extraordinar al PNL, cu termen-limită de depunere ziua de 20 iunie 2026, ora 17.
Mesajul transmis de Bolojan
S-a încheiat întrunirea Consiliului Naţional, în cadrul căreia am convocat Congresul Extraordinar PNL pentru duminică, la ora 12:00, un moment important pentru viitorul partidului nostru.
În cadrul şedinţei de astăzi au fost aprobate şi propunerile privind noul statut, cu peste două treimi din voturi.
Noile prevederi statutare sunt gândite pentru a evita fragmentarea internă şi pentru a încuraja responsabilitatea politică. Candidaturile vor fi construite pe baza unor moţiuni, preşedinte împreună cu o echipă.
Alături de preşedinţii organizaţiilor, ne propunem să deschidem PNL către oameni valoroşi, să susţinem meritocraţia în partid şi, acolo unde depinde de noi, în administraţie, să se vadă că suntem buni gospodari şi că îi respectăm pe cetăţeni.
Am încredere în membrii partidului nostru. Cred că îşi doresc un PNL puternic, credibil şi respectat, astfel încât atunci când se întâlnesc cu prietenii sau colegii lor să nu le fie ruşine că sunt membrii unui partid politic ca PNL.
Până mâine după-amiază îmi voi depune candidatura, împreună cu echipa alături de care voi merge mai departe.
PNL trebuie să îşi stabilească o conducere şi direcţia pe care o va urma în perioada următoare.
Vom rămâne consecvenţi principiilor noastre şi vom construi o echipă capabilă să asigure unitate de acţiune pentru a-i reprezenta pe cetăţenii care îşi doresc o Românie modernă.