SUA şi Danemarca anunţă un progres în disputa privind Groenlanda

Statele Unite, Danemarca şi Groenlanda au anunţat vineri un progres în disputa privind insula arctică.
Un acord cu SUA urmează să fie semnat săptămâna viitoare, au anunţat guvernele danez şi groenlandez într-o declaraţie comună. Preşedintele SUA, Donald Trump, afirmase anterior pe platforma Truth Social că s-a ajuns la un acord privind Groenlanda.
Acordul “le oferă Statelor Unite control permanent asupra securităţii şi asupra tuturor celorlalte nevoi din Groenlanda”, a declarat Trump în postarea sa, potrivit dpa.
De asemenea, el a spus că SUA va putea face tot ceea ce este necesar pentru apărarea insulei şi că acordul nu va presupune niciun cost pentru Washington.
Trump a mai afirmat că niciun adversar al SUA nu va avea voie să înfiinţeze o bază sau o prezenţă militară în Groenlanda şi nici să facă investiţii sensibile acolo fără aprobarea expresă, în scris, a Washingtonului.
Guvernul danez a anunţat pe X că acordul ar urma sa fie semnat în timpul Adunării Generale a ONU, după care va parcurge procedurile parlamentare necesare pentru a intra în vigoare.
“Mă bucur că există perspectiva unui acord bun pentru Groenlanda, Regatul Danemarcei şi Statele Unite”, a declarat premierul danez Mette Frederiksen, potrivit comunicatului.
Acordul ar consolida „securitatea noastră comună în regiunea arctică şi în Atlanticul de Nord” şi, prin urmare, ar fi benefic şi pentru NATO şi Europa.
Conform declaraţiei, acordul ar recunoaşte, de asemenea, suveranitatea şi integritatea teritorială a Regatului Danemarcei, precum şi dreptul poporului groenlandez la autodeterminare.
“Acordul recunoaşte interesele Groenlandei şi locul nostru în cooperarea internaţională”, a declarat premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen. “Ne este benefic tuturor”.
Trump a ameninţat că va prelua insula
Groenlanda s-a aflat în centrul atenţiei în ultimele luni după ce Trump a revendicat insula, cea mai mare insulă din lume, provocând o opoziţie puternică.
Groenlanda este în mare parte autonomă, dar face parte din Regatul Danemarcei. Danemarca şi Groenlanda au subliniat în repetate rânduri că insula nu este de vânzare.
Trump şi-a justificat în parte revendicările asupra Groenlandei argumentând că, în caz contrar, adversarii SUA ar putea încerca să aducă insula sub controlul lor.
El a ameninţat în repetate rânduri că va prelua controlul asupra insulei arctice, importantă din punct de vedere strategic, provocând nemulţumirea aliatului NATO Danemarca şi ridicând întrebări cu privire la unitatea alianţei militare.
Trump a susţinut că, în caz contrar, teritoriul danez nu ar fi protejat de Rusia şi China, despre care a afirmat că ar reprezenta, de asemenea, o ameninţare la adresa securităţii SUA.
La sfârşitul lunii decembrie 2025, Trump l-a numit pe guvernatorul statului Louisiana, Jeff Landry, în funcţia de emisar special pentru Groenlanda, o decizie care a stârnit, de asemenea, indignare.