Statele Unite interzic din nou cumpărăturile de lux pentru delegaţia iraniană la ONU

Statele Unite impun din nou condiţii stricte delegaţiei iraniene care participă la Adunarea Generală a ONU de la New York.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Tommy Pigott, a declarat joi că accesul delegaţiei iraniene la pieţele angro şi la magazinele cu produse de lux va fi restricţionat.
“În timp ce iranienii obişnuiţi îndură represiune brutală, lipsuri de apă şi electricitate şi o inflaţie galopantă, oficialii regimului vor să meargă la cumpărături în New York”, a scris el pe X, citat de dpa.
“Nu sub supravegherea noastră. Nu vom permite elitelor regimului iranian să exploateze Adunarea Generală a ONU pentru o sesiune de cumpărături de lux plătită din suferinţa poporului iranian, în timp ce regimul direcţionează averea Iranului pentru a sprijini grupările sale proxy teroriste”, a continuat Pigott.
SUA au impus restricţii similare în 2025. În anii precedenţi, cumpărăturile făcute de delegaţia iraniană au fost, de asemenea, criticate.
În urmă cu patru ani, fostul preşedinte iranian Ebrahim Raisi a fost criticat după ce echipa sa s-a întors la Teheran cu un mic camion plin cu suveniruri, scutece pentru copii, suplimente alimentare şi aparate electrocasnice pentru bucătărie.
Multe dintre aceste produse sunt inaccesibile sau dificil de procurat pentru iranieni. Sancţiunile internaţionale afectează puternic ţara, iar multe familii depind de vizitele rudelor şi prietenilor din străinătate pentru a le aduce medicamente.
Statele Unite şi Iranul se află în război din februarie, când SUA şi Israelul au lansat atacuri asupra Iranului, determinând Teheranul să efectueze atacuri de represalii.