Simion, către susţinători: Vom rămâne alături de domnul Călin Georgescu. Faceţi tot ce ţine de voi! La luptă!

George Simion (Captură Facebook George Simion)
Liliana Alexe
22.09.2026
George Simion (Captură Facebook George Simion)
Liliana Alexe
22.09.2026

Liderul AUR, George Simion, le-a transmis suţinătorilor formaţiunii să rămână alături de Călin Georgescu, mesaj pe care l-a încheiat cu îndemnul „la luptă!”.

Într-o postare video pe TikTok, Simion nu a spus concret ce acţiuni aşteaptă din partea celor cărora i se adresează, dar a cerut „faceţi tot ce ţine de voi”.

„Nu cedăm la presiunile astea, nu reuşesc să ne doboare. Vom rămâne alături de domnul Călin Georgescu şi nu votăm acel guvern trădător. Aşa că, fraţilor, faceţi tot ce ţine de voi, fiecare acolo unde sunteţi, mişcaţi-vă. E nevoie să punem pumnul în faţa furtunii şi nu o să ne arestaţi pentru asta, că a zis-o Avram Iancu şi mai avem în noi o sămânţă de români. La luptă!”, afirmă liderul AUR în clipul postat pe TikTok.

Mesajul video nu conţine alte explicaţii despre persoanele şi instituţiile împotriva cărora ar urma să fie îndreptată mobilizarea cerută şi nici în ce ar consta „lupta” la care se referă Simion.

Apelul lui George Simion a fost lansat în seara în care Călin Georgescu a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT într-un dosar de înşelăciune.

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale şi omul de afaceri Ionel Rusen sunt cercetaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos