CNSAS: Cum expira untul în depozitele României comuniste, în timp ce românii de rând se confruntau cu lipsa alimentelor
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) prezintă o situaţie în care stocuri de unt rămase în depozite s-au degradat, în 1986, deşi românii se confruntau cu lipsuri alimentare.
Potrivit instituţiei, documentele arată cum, sub pretextul achitării datoriei externe, regimul a raţionalizat consumul de alimente de bază, energie şi combustibil. Produsele destinate exportului trebuiau să fie de calitate superioară celor vândute în ţară, în timp ce românii aveau acces la mărfuri de calitate inferioară sau chiar la rebuturi.
Instituţia consideră că diferenţa dintre această realitate şi propaganda oficială a alimentat neîncrederea populaţiei în autorităţi.
„Expunerea îndelungată la propaganda oficială, practicarea discursului dublu şi neîncrederea profundă în autorităţi sunt fenomene sociologice, a căror geneză poate fi identificată în disfuncţionalităţile statului comunist.
Sistemul economic centralizat a demonstrat o incapacitate cronică de a gestiona eficient resursele, ruperea totală de mecanismele pieţei conducând la un comportament profund disfuncţional. Planificarea ministerială genera, în mod constant, supraproducţie în domenii nepotrivite şi deficit acut în altele, ducând la acumularea unor stocuri masive de mărfuri nevandabile.
Acest efect de domino avea consecinţe directe, întrucât marfa nu era vândută, indicatorii de plan nu se realizau, diminuând automat retribuţiile muncitorilor şi generând stări de tensiune socială”, arată CNSAS.
Într-o postare pe Facebook, instituţia invocă două documente din 1986 referitoare la Întreprinderea de Industrializare a Laptelui din Alba Iulia. Acestea descriu cantităţi mari de unt depozitate la Satu Mare şi Constanţa, precum şi în spaţiile fabricii producătoare. Deşi o parte din produs se degradase, planul prevedea fabricarea altor 40 de tone.
„La întreprinderea de industrializarea laptelui Alba Iulia se înregistrau stocuri de 73 de tone de unt depozitate la Satu Mare şi alte 7 tone destinate iniţial exportului în URSS.
Untul depăşise termenul de garanţie de 90 de zile, iar conducerea a recurs la înlocuirea frauduloasă a etichetelor. Deşi produsul îşi schimbase deja vizibil culoarea şi gustul, alte 80 de tone erau blocate în depozitul portuar Constanţa expirată la 17 octombrie 1986, iar 130 de tone dispersate generau costuri lunare de 600 de lei pentru fiecare tonă. Stocul a crescut la 170 de tone, din care 90 de tone complet degradate.
Centrala din Bucureşti a ignorat cererea de desfacere internă, ordonând absurd fabricarea a încă 40 de tone de unt. Muncitorii protestau tacit, văzând alimentele degradate în depozite în timp ce raţiile lor erau draconice, fiind pedepsiţi salarial pentru o supraproducţie dictată de incompetenţa conducerii centrali.
Cazul untului din Alba Iulia demonstrează cum obsesia lui Ceauşescu pentru plata datoriei a anihilat logica economică, lăsând o moştenire istorică marcată de spectrul penuriei şi neîncrederea în autorităţi”, conchide CNSAS.
