Putin autorizează recrutarea în armată a persoanelor condamnate pentru banditism şi contrabandă cu droguri

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat o lege care permite încheierea de contracte cu Ministerul Apărării de către persoane condamnate pentru o nouă serie de infracţiuni grave.
Documentul, care clarifică lista persoanelor ce pot efectua serviciul militar pe bază de contract în perioada mobilizării, a legii marţiale sau a timpului de război, a fost publicat pe portalul oficial al informaţiilor juridice, potrivit The Moscow Times.
Potrivit noii legi, dreptul de a încheia un contract îl au persoanele condamnate sau cercetate pentru infracţiuni prevăzute în articole privind:
- banditismul;
- participarea la o comunitate infracţională organizată;
- contrabandă cu droguri;
- organizarea migraţiei ilegale;
- contrabandă cu numerar;
- manipularea ilegală a materialelor nucleare sau furtul acestora;
- contrabandă cu arme, muniţii şi bunuri de importanţă strategică;
- pătrunderea ilegală în obiective protejate;
- încălcarea cerinţelor de securitate ale obiectivelor complexului energetic şi de combustibili;
- pierderea documentelor care conţin secrete de stat.
Proiectul de lege a fost aprobat de Duma de Stat la 22 iulie, atât în a doua, cât şi în a treia lectură. Documentul fusese introdus anterior în camera inferioară a Parlamentului de către guvern.
În timpul dezbaterilor asupra iniţiativei, deputatul Andrei Kolesnik, membru al Comisiei pentru apărare a Dumei de Stat, a declarat că „în Rusia ruşinea a fost întotdeauna spălată cu sânge” şi că acestor persoane trebuie să li se ofere posibilitatea de a-şi „spăla ruşinea”.
Potrivit acestuia, majoritatea celor recrutaţi în baza noii legi vor fi trimişi în unităţi de asalt. „Nu toţi se vor întoarce de acolo”, a afirmat deputatul.
Adjunctul ministrului Apărării şi şeful Direcţiei principale militar-politice a Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse, Viktor Goremikin, a declarat că extinderea listei de infracţiuni va permite creşterea numărului potenţialilor militari contractuali. El a precizat că militarii recrutaţi în baza noii legi vor servi în unităţi speciale, separat de ceilalţi militari angajaţi pe baza de contract.
Contextul războiului din Ucraina
Modificările legislative au fost pregătite pe fondul încetinirii ritmului de recrutare în armată şi al pierderilor ridicate suferite de Rusia în războiul împotriva Ucrainei.
Potrivit unor estimări, în prima jumătate a anului armata rusă a pierdut lunar între 30.000 şi 34.000 de persoane, în timp ce numărul noilor militari contractuali a fost de aproximativ 27.000 pe lună.
Conform datelor Centrului pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS), până la începutul lunii iunie pierderile totale ale Rusiei în război au ajuns la aproximativ 1,4 milioane de persoane, incluzând militari ucişi, grav răniţi şi dispăruţi. Dintre aceştia, cel puţin 450.000 ar fi fost ucişi.
Autorităţile ruse au început recrutarea condamnaţilor pentru război încă din 2022, permiţând înrolarea persoanelor cu antecedente pentru majoritatea infracţiunilor grave, inclusiv omor.
În 2023, dreptul de a încheia contracte militare a fost extins iniţial la persoanele aflate sub anchetă penală, iar ulterior şi la cele trimise în judecată.