Partidul Stângii conduce în sondajele din Berlin înaintea alegerilor regionale

Frederick Merz (RALF HIRSCHBERGER / AFP via Getty Images)
Redacţia
05.08.2026
Frederick Merz (RALF HIRSCHBERGER / AFP via Getty Images)
Redacţia
05.08.2026

Partidul german Die Linke (Partidul Stângii) se află pe primul loc în intenţiile de vot din Berlin cu şase săptămâni înaintea alegerilor pentru parlamentul landului, potrivit unui nou sondaj publicat miercuri.

Formaţiunea de stânga a obţinut 21% din intenţiile de vot în sondajul realizat de institutul Civey la comanda publicaţiei Tagesspiegel, în creştere cu două puncte procentuale faţă de cercetarea anterioară efectuată la începutul lunii iulie, potrivit dpa.

Uniunea Creştin-Democrată (CDU), partidul cancelarului german Friedrich Merz, se menţine pe locul al doilea, cu 19%, fără modificări faţă de sondajul precedent.

Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) ocupă poziţia a treia, cu 18%, în creştere cu un punct procentual, în timp ce Verzii rămân la 17%.

Partidul Social-Democrat (SPD), formaţiunea de centru-stânga, se situează mult în urmă, cu 12%, în scădere cu un punct procentual.

Locuitorii Berlinului sunt chemaţi la urne pe 20 septembrie pentru alegerea unui nou parlament regional. Berlinul este unul dintre cele trei landuri germane în care vor avea loc alegeri în aceeaşi lună, alături de Saxonia-Anhalt şi Mecklenburg-Pomerania Inferioară. Potrivit estimărilor, AfD ar putea înregistra câştiguri importante.

Sondajul Civey a fost realizat în perioada 20 iulie – 3 august, pe un eşantion de aproximativ 3.000 de respondenţi. Marja maximă de eroare este de 3,5 puncte procentuale.

Un alt sondaj, publicat pe 23 iulie, a indicat rezultate diferite.

Cercetarea realizată de institutul Insa la comanda portalului de ştiri Nius plasa AfD pe primul loc, cu 19%, în timp ce CDU şi Partidul Stângii erau la egalitate, cu câte 18%. Verzii erau creditaţi cu 16% din intenţiile de vot, iar SPD cu 13%.

Sondajele de opinie sunt, în general, supuse unui anumit grad de incertitudine. Scăderea loialităţii alegătorilor faţă de partidele politice şi tendinţa tot mai frecventă a acestora de a decide cu puţin timp înainte de vot îngreunează estimările realizate de institutele de sondare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos