Pakistanul trimite mai mult echipament militar în Arabia Saudită [Surse]

Pakistanul trimite ajutor militar aliatului său, Arabia Saudită, pe fondul escaladării conflictului din Yemen, au declarat pentru dpa surse din domeniul securităţii de la Islamabad.
Echipamentele deja aflate în Arabia Saudită sunt, de asemenea, repoziţionate pentru operaţiuni de apărare de amploare, au precizat sursele.
Noul material include sisteme de artilerie, drone şi sisteme de apărare împotriva dronelor, potrivit surselor, care nu au oferit informaţii despre o eventuală utilizare imediată a noilor sisteme de armament.
Unităţi pakistaneze – inclusiv un sistem de apărare antiaeriană, avioane de luptă şi trupe terestre – sunt deja staţionate în Arabia Saudită în cadrul unui parteneriat militar de lungă durată.
De la începutul lunii august, cele două ţări fac parte şi dintr-un pact trilateral de apărare împreună cu Turcia, potrivit căruia orice atac armat împotriva unuia dintre cele trei state este considerat un atac împotriva tuturor celor trei aliaţi.
Sursele din serviciile de informaţii pakistaneze au transmis şi un avertisment. Potrivit acestora, Pakistanul şi Turcia ar deveni “active” în conflict dacă miliţia Houthi ar încerca să blocheze importanta rută maritimă Bab al-Mandab.
“Marina noastră va interveni dacă rebelii Houthi vor încerca să blocheze strâmtoarea Bab al-Mandab”, a declarat pentru dpa o sursă din serviciile de informaţii pakistaneze, sub protecţia anonimatului. “Vor veni şi turcii.”
Purtătorul de cuvânt al armatei pakistaneze, general-maiorul Ahmed Sharif, a declarat vineri că ţara sa va merge “până la orice limită” pentru a apăra Arabia Saudită, fără a oferi alte detalii.
Miliţia Houthi, sprijinită de Iran, a preluat săptămâna trecută coasta de vest a Yemenului într-o ofensivă fulgerătoare, obţinând acces la strâmtoarea importantă din punct de vedere strategic de la intrarea în Marea Roşie.
Arabia Saudită a fost din nou ţinta unor atacuri din partea vecinului său sudic, pe fondul celei mai recente escaladări a războiului din Yemen.