Consiliul de Securitate al ONU va organiza o reuniune de urgenţă privind Strâmtoarea Bab al-Mandab

Strâmtoarea Bab el-Mandeb (Wikipedia.org)
Redacţia
16.09.2026
Strâmtoarea Bab el-Mandeb (Wikipedia.org)
Redacţia
16.09.2026

Membrii Consiliului de Securitate al ONU s-au reunit marţi, într-o sesiune de urgenţă pentru a discuta situaţia din zona strâmtorii Bab al-Mandab, importantă din punct de vedere strategic, a anunţat misiunea britanică la ONU, la New York.

Reuniunea, convocată pe fondul intensificării războiului civil din Yemen, a fost solicitată de Bahrain, Danemarca, Franţa, Grecia, Letonia şi Regatul Unit, potrivit dpa.

Pe lângă cele 15 state membre ale celui mai important organism al ONU, la reuniune urmau să participe şi reprezentanţi ai Yemenului şi Arabiei Saudite.

Rebelii houthi au înaintat mai mult spre sud, în direcţia strâmtorii Bab al-Mandab, în cadrul celei mai recente ofensive. Acest lucru le facilitează atacarea navelor comerciale în această importantă rută maritimă mai mult decât în orice alt moment de la începutul atacurilor lor, în 2023.

Militanţii au declarat însă că doresc să garanteze siguranţa transportului maritim în zonă, cu excepţia navelor saudite. Houthii, susţinuţi de Iran, au impus o “blocadă” asupra navelor Arabiei Saudite.

În 2014, houthii au preluat controlul asupra nordului Yemenului, inclusiv asupra capitalei Sanaa, şi continuă să controleze teritorii vaste din această zonă.

Arabia Saudită luptă de peste 10 ani împotriva acestei grupări, alături de guvernul yemenit recunoscut la nivel internaţional, conducând în acest scop o coaliţie militară în Yemen.

Strâmtoarea Bab al-Mandab leagă Marea Roşie de Golful Aden. Ambele fac parte dintr-o rută maritimă care se întinde din Marea Mediterană, prin Canalul Suez, până la Oceanul Indian, ceea ce o transformă în cea mai scurtă rută maritimă dintre Europa şi Asia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos