Africa se desprinde mai repede decât credeam şi formează un nou ocean

Geologii au descoperit că continentul african se va rupe în două mai devreme decât se credea. O zonă activă de rift a ajuns la un “prag critic” şi se va separa în cele din urmă, formând un nou ocean.

Totuşi, “în curând” este un termen relativ — procesul va mai dura câteva milioane de ani, dar aceasta reprezintă o perioadă foarte scurtă la scara geologică, potrivit ScienceAlert.

“Am constatat că procesul de fragmentare în această zonă este mai avansat, iar scoarţa terestră este mai subţire decât se recunoştea anterior”, spune Christian Rowan, geofizician la Universitatea Columbia.

“Africa de Est a avansat mai mult in procesul de rift decât se credea până acum”, a continuat el.

Cel mai interesant aspect al descoperirii îl reprezintă implicaţiile sale pentru propria noastră istorie. Zona Riftului Turkana din Kenya este bogată în fosile de hominizi timpurii, ceea ce sugerează că a fost un loc important pentru evoluţia umană.

Noua descoperire indică însă faptul că regiunea nu a fost neapărat mai importantă pentru strămoşii noştri decât alte zone din Africa. Este posibil, în schimb, ca procesele geologice din această regiune să fi creat condiţii deosebit de favorabile pentru fosilizare.

Configuraţia actuală a continentelor ni se pare permanentă, însă acestea se află într-o continuă mişcare — chiar dacă extrem de lentă.

În urmă cu peste 200 de milioane de ani, toate continentele erau unite într-un singur supercontinent. Se estimează că, în viitorul îndepărtat, ele se vor reuni din nou, în mare parte.

Acolo unde două plăci tectonice se întâlnesc, se formează munţi. Acolo unde se îndepărtează una de cealaltă, iau naştere oceane.

Sistemul Riftului Est-African este un exemplu clar al celui de-al doilea proces. Placa africană se separă în prezent în două: masiva placă Nubiană, aflată la vest şi care cuprinde cea mai mare parte a continentului, şi placa Somaleză, mai mică, ce include coasta estică a Africii şi insula Madagascar.

Pentru noul studiu, oamenii de ştiinţă s-au concentrat asupra unei anumite zone a acestui sistem: Riftul Turkana, care se întinde pe sute de kilometri prin Kenya şi Etiopia.

Echipa a analizat măsurători seismice efectuate anterior în regiune şi a calculat grosimea scoarţei terestre.

Rezultatul arată că aceasta este mult mai subţire decât se estima: în centrul zonei de rift are o grosime de doar aproximativ 13 kilometri.

Pentru comparaţie, scoarţa terestră are o grosime de peste 35 de kilometri de-a lungul marginilor regiunii de rift.

Iar atunci când scoarţa terestră dintr-o zonă de rift devine mai subţire de aproximativ 15 kilometri, înseamnă că a intrat într-o etapă numită “subţiere prin gâtuire” (necking). După ce ajunge în acest punct, destrămarea continentului devine aproape inevitabilă.

“Cu cât scoarţa devine mai subţire, cu atât devine mai slabă, ceea ce favorizează continuarea procesului de riftare”, spune Rowan.

În câteva milioane de ani, se va finaliza această etapă şi se va trece la următoarea: oceanizarea. După cum sugerează şi numele, acesta este procesul prin care se formează un nou ocean.

Scoarţa se va întinde şi se va subţia atât de mult, încât magma va erupe din adâncime, acumulându-se apoi şi răcindu-se pentru a forma un bazin. Acesta va deveni un nou fund oceanic, pe măsură ce apa va începe să pătrundă din Oceanul Indian.

Acest proces începe deja în Depresiunea Afar, situată în nord-estul Africii, în apropierea Mării Roşii.

Cercetătorii estimează că Riftul Turkana a intrat în actuala sa etapă de gâtuire în urmă cu aproximativ 4 milioane de ani, după o perioadă îndelungată de activitate vulcanică. În mod interesant, această perioadă coincide cu vârsta celor mai vechi fosile de hominizi şi cu dovezile descoperite în această zonă.

Echipa sugerează că probabil nu este o simplă coincidenţă. Pe măsură ce riftul a început să se gâtuie, sedimentele au început să se acumuleze mai rapid, ceea ce a creat condiţii ideale pentru păstrarea unei înregistrări detaliate a vieţii care exista acolo în acea perioadă.

“Coincidenţa temporală dintre această tranziţie tectonică şi apariţia unor straturi continue şi groase, bogate în fosile, sugerează că etapa de gâtuire a oferit condiţii esenţiale pentru conservarea fosilelor”, scriu cercetătorii.

“Propunem că aceste schimbări tectonice au avut un rol fundamental în formarea excepţionalei arhive paleoantropologice a Zonei Riftului Turkana”, a adăugat aceştia.

Totodată, cercetătorii susţin că studiile viitoare ar putea investiga această conexiune.

Cercetarea a fost publicată în jurnalul Nature Communications