Vindecarea fracturilor. Metoda surprinzătoare care poate accelera recuperarea

Cu doar două luni în urmă, Sylvia Perfetto sărbătorea împlinirea a 60 de ani a unei prietene la o tabără de yoga din Costa Rica. Apoi, la întoarcerea dintr-o plimbare pitorească cu ATV-ul către o plantaţie de cafea, o pană de cauciuc a aruncat-o pe femeia de 58 de ani într-un versant de munte.

„Am căzut”, a povestit ea pentru The Epoch Times în timpul unui apel video de la domiciliul său din nordul Californiei, unde stătea pe canapea, purtând un corset pentru spate şi o atelă pentru degete.

Ea şi-a amintit că a folosit tehnici de respiraţie din yoga pentru a-şi păstra calmul în timpul accidentului. „Îmi amintesc că m-am gândit: Nu ţipa; e o risipă de energie.”

Leziunile ei au constat într-o vertebră fracturată, degete rupte, zgârieturi de la căzătură, pietre înfipte în piele şi o entorsă la gleznă. Nefiind în stare să-şi susţină greutatea mai mult de câţiva paşi, a avut nevoie de un scaun cu rotile pentru zborul de întoarcere acasă.

Odată întorsă acasă şi imobilizată la domiciliu, a avut nevoie de ajutor pentru orice şi şi-a luat concediu de la locul de muncă, unde ocupa funcţia de director de operaţiuni.

„Fiecare zi e ca în filmul «Ziua Cârtiţei»; nu ştiu cine sunt”, a spus ea referindu-se la perturbarea rutinei sale, de obicei active.

Perfetto este una dintre cei aproximativ şase milioane de americani care suferă o fractură în fiecare an. Recuperarea ei ulterioară ilustrează cât de mult s-a schimbat abordarea vindecării unei fracturi şi cum imobilizarea unui membru este doar începutul procesului de însănătoşire.

O nouă abordare integrată a recuperării

Tratamentul fracturilor se concentra în trecut pe imobilizarea oaselor cu ghipsuri grele. Însă săptămânile petrecute într-un ghips rigid provoacă atrofie musculară şi slăbiciune articulară.

Astăzi, ghipsurile sunt realizate mai des din fibră de sticlă uşoară sau sub formă de atele reglabile, care pot fi scoase pentru a face duş şi permit o mobilitate mai bună.

Profesioniştii din domeniul medical tratează din ce în ce mai mult vindecarea ca pe un proces proactiv – unul în care mişcarea, nutriţia şi sănătatea mentală joacă un rol alături de îngrijirea medicală standard.

Dr. Victoria Maizes, directoare executivă fondatoare a Centrului Andrew Weil pentru Medicină Integrativă de la Universitatea din Arizona, este una dintre medicii care promovează această schimbare. În cartea sa publicată recent, „Heal Faster: Unlock Your Body’s Rapid Recovery System” („Vindecă-te mai repede: Deblochează sistemul de recuperare rapidă al corpului tău”), ea dedică un capitol consolidării oaselor.

„Oamenii uită adesea că oasele sunt un ţesut dinamic, viu. Iar ţesutul viu răspunde bine la mişcarea din viaţa de zi cu zi.”, a declarat ea pentru The Epoch Times.

De ce mişcarea ajută – chiar şi atunci când doare

Oasele sunt în permanenţă descompuse şi reconstruite de celulele vii. După o leziune, acest proces se poate inversa: oasele îşi pot pierde densitatea şi rezistenţa neobişnuit de repede dacă o persoană rămâne prea mult timp imobilizată, un fenomen pe care medicii îl numesc pierdere osoasă posttraumatică.

Mişcarea ghidată ajută la contracararea acestui declin prin menţinerea forţei musculare, care, la rândul ei, susţine vindecarea prin creşterea fluxului sanguin şi furnizarea de nutrienţi vitali care stimulează celulele responsabile de formarea oaselor.

Fizioterapeuţii adaptează exerciţiile la fiecare etapă a recuperării – de exemplu, ajutând un pacient să treacă de la cârje la un baston. Unii pacienţi folosesc, de asemenea, o tehnică numită „fixare dinamică”, în care o orteză permite mişcarea controlată în loc să imobilizeze complet un membru, oferind astfel osului o parte din stimularea mecanică de care are nevoie pentru a se vindeca bine.

Uneori, pacienţii se tem să se mişte din cauza durerii pe care o poate provoca. Însă tolerarea unui anumit disconfort ajută la evitarea riscului de a deveni dependent de analgezice puternice, precum opioidele, a spus Maizes.

Gheaţa are încă un rol, dar unul mai restrâns decât presupun mulţi oameni. Clinica Cleveland şi-a actualizat recomandările, sfătuind aplicarea gheţii doar în primele 24 de ore după accidentare, în loc de cele 48 de ore recomandate anterior, deoarece reducerea inflamaţiei poate întârzia procesul natural de vindecare al organismului.

Nutriţia este, de asemenea, importantă. Un aport suficient de proteine ajută la prevenirea sarcopeniei, adică a pierderii masei musculare care poate apărea în timpul perioadelor lungi de inactivitate, fenomen deosebit de frecvent la persoanele în vârstă. Alimentele bogate în calciu, precum laptele, brânza, iaurtul şi legumele de culoare verde închis, împreună cu vitamina D prezentă în laptele fortificat, peştele gras, gălbenuşurile de ou şi lumina naturală a soarelui, completează elementele de bază recomandate de medici în timpul recuperării.

Cât durează recuperarea?

Dr. Roger Mann, un chirurg ortoped cu o vastă experienţă, a declarat pentru The Epoch Times că localizarea şi gravitatea unei fracturi, precum şi forţa care a provocat leziunea, pot influenţa durata recuperării. O fractură simplă se poate vindeca relativ uşor, în timp ce o leziune mai complicată poate afecta ţesuturile moi din jur.

Aproximativ jumătate din toate fracturile nu necesită intervenţie chirurgicală. Intervenţia este rezervată de obicei fracturilor deplasate sau instabile, potrivit lui Mann, care a contribuit la pionieratul chirurgiei moderne a piciorului şi gleznei şi a fost coautor al unui manual de referinţă în ortopedie.

Vestea bună este că, odată ce osul s-a vindecat complet, acesta este, în general, la fel de puternic ca un os normal şi nu este în mod inerent mai susceptibil la fracturi viitoare, a spus el. Totuşi, vindecarea osului este un proces gradual.

„Scoaterea ghipsului sau a cizmei ortopedice nu înseamnă că o persoană revine instantaneu la normal.”, a susţinut el.

Când o fractură este un semn de avertizare

Pentru adulţii de peste 50 de ani, o fractură poate fi primul semn al unei alte probleme: osteoporoza, o boală scheletică cronică şi progresivă caracterizată prin pierderea densităţii osoase.

Când un adult în vârstă îşi fracturează un os în urma unei căzături de la înălţimea picioarelor sau mai puţin, merită să ne întrebăm dacă osteoporoza este cauza principală, a spus dr. Andrea Singer, care conduce programul de îngrijire post-fractură la Spitalul Universitar MedStar Georgetown din Washington, D.C.

„Mulţi oameni presupun că au avut pur şi simplu ghinion, dar o fractură poate fi primul semn vizibil al osteoporozei”, a declarat Singer pentru The Epoch Times. Ea recomandă pacienţilor vârstnici care suferă o fractură să ceară medicului lor să le prescrie un test de densitate osoasă şi o evaluare a riscului.

Osteoporoza nu prezintă simptome timpurii proprii, iar majoritatea persoanelor nu află că suferă de această afecţiune decât atunci când îşi fracturează un os. De aceea, screeningul este important pentru orice persoană cu risc crescut. Prevenirea include un aport suficient de calciu şi vitamina D, practicarea regulată a exerciţiilor fizice cu greutate corporală, evitarea tutunului, limitarea consumului de alcool şi reducerea riscului de cădere în casă. Pentru persoanele deja diagnosticate, medicaţia poate reduce riscul de fracturi viitoare.

O concepţie greşită des întâlnită este că osteoporoza afectează doar femeile în vârstă. Singer, care ocupă şi funcţia de director clinic al Fundaţiei Naţionale pentru Osteoporoză, a afirmat că aceasta poate afecta atât femeile, cât şi bărbaţii, iar riscul creşte odată cu vârsta.

„Fracturile nu sunt consecinţe inevitabile ale îmbătrânirii. Osteoporoza este tratabilă, iar multe fracturi pot fi prevenite.”, a afirmat aceasta.

O experienţă care te face să-ţi revizuieşti perspectivele

O leziune gravă poate avea un impact emoţional puternic. Mai multe studii au stabilit o legătură între fracturile osoase şi rate mai ridicate de depresie şi anxietate, persoanele în vârstă fiind expuse unui risc mai mare din cauza scăderii gradului de independenţă.

Pentru a ajuta pacienţii să facă faţă frustrării şi incertitudinii generate de un astfel de obstacol major în viaţă, Maizes îi sfătuieşte să se gândească la momentele în care au depăşit provocările din trecut. Unii oameni găsesc alinare în grupurile de sprijin pentru persoanele cu fracturi, unde cei care se confruntă cu leziuni şi dificultăţi similare pot schimba sfaturi şi împărtăşi experienţe.

Perfetto, care se află cam la jumătatea drumului spre recuperare, consideră că accidentul şi urmările acestuia sunt o lecţie de umilinţă, dar a spus totodată că acest lucru a făcut-o să realizeze că are o puternică forţă interioară care o ajută să meargă mai departe.

În primele câteva săptămâni, medicamentele împotriva durerii i-au provocat o stare de dezorientare şi confuzie. Treptat, a renunţat la medicamente şi şi-a recăpătat o parte din mobilitate. În curând îşi va face testul de densitate osoasă şi va începe terapia fizică.

Încă trebuie să poarte un corset pentru spate, iar degetul inelar fracturat îi creează dificultăţi la prinderea obiectelor – o afecţiune cunoscută sub numele de „deget de ciocan”.

Faptul că a fost nevoită să încetinească ritmul de viaţă a făcut-o pe Perfetto să-şi dea seama că nu-şi putea „gestiona” pur şi simplu recuperarea ca pe un proiect.

„A trebuit să învăţ să mă bazez pe alţii şi să accept că singurul lucru pe care mă puteam concentra era să mă fac bine. Acum, îi apreciez în alt mod pe prietenii şi familia mea, care m-au ajutat atât de mult.”, a afirmat aceasta.

Sursa: Epoch Times SUA