Stanomir, avertisment pentru Nicuşor Dan: Nimeni dintre cei care s-au aliat cu PSD nu a avut o soartă bună

Profesorul Ioan Stanomir l-a avertizat pe preşedintele Nicuşor Dan, la Digi24, că s-ar putea să regrete alianţa sa conjuncturală cu social-democraţii.
Jurnalist: Domnule profesor, acum pică Guvernul Eugen Tomac? Este o ipoteză, domnule profesor Stanomir? Noi ştim că preşedintele ar avea la dispoziţie două variante: Alexandru Nazare şi Radu Burnete. Dar guvernul pe care l-ar forma cei doi, mă rog, cel care va fi nominalizat, ar trebui să fie unul politic, cu miniştri de la partidele fostei coaliţii. Ce credeţi?
Ioan Stanomir: În primul rând, relaţiile între PSD şi PNL sunt, în mod vizibil, foarte, foarte tensionate. Dar vorbeam de memorie. Aceste partide au guvernat mulţi ani împreună. Atât de bine au guvernat împreună, încât la un moment dat era greu să le mai deosebeşti.
Eu îmi aduc aminte bine şi de USL, îmi aduc aminte bine şi de Călin Popescu-Tăriceanu, îmi aduc aminte bine şi de candidatura mai recentă a domnului Crin Antonescu, care era lăudat de Marcel Ciolacu. Mai ţineţi minte toate aceste lucruri? Adică este foarte greu să te desprinzi complet de un trecut din care faci parte.
Eu, în calitate de persoană cu simpatii liberale, dar nu partinice, salut cu tot entuziasmul încercarea Partidului Naţional Liberal de a-şi recâştiga identitatea. Dar acest partid, de la USL încoace, a avut o traiectorie care l-a adus în multe ocazii alături de PSD. Supărarea domnului Grindeanu este alta: că se dovedeşte imposibilă refacerea formulei de dinainte. Şi că este greu, în acest moment, să găseşti pe cineva, cum era domnul Călin Popescu-Tăriceanu, care să spună: da, nu doar că trădez, dar eu şi câţiva prieteni cu mine facem un mini Partid Naţional Liberal şi astfel coaliţia social-liberală este refăcută. Nu există.
Domnul Thuma nu e Călin Popescu-Tăriceanu. Călin Popescu-Tăriceanu avea altă importanţă politică şi, în zilele sale bune, avea în ochii naivilor o reputaţie de om politic responsabil. Domnul Thuma este popular în Ilfov. Puterea sa este în Ilfov. Domnul Predoiu a avut un moment în care spunea că Partidul Naţional Liberal este chemat să fie la guvernare, dar după aceea şi-a moderat poziţiile. Aceasta este problemă fundamentală.
Şi, încheind, criticii domnului Grindeanu au dreptate. Domnul Grindeanu spune: "se poate şi fără voi". Perfect! "Putem să ieşim din paradigma Bolojan". Perfect! Atunci cine este cel mai recomandat să ne ducă spre pământul făgăduinţei din acest iad al austerităţii? Chiar domnul Grindeanu! Îl are alături pe domnul Marian Neacşu, un om politic redutabil, care a trecut prin nenumărate guvernări. Îl are alături pe domnul Manda, o are alături pe doamna primar de la Craiova. Are alături atâtea personalităţi social-democrate. De ce nu face bine ţării şi nu se prezintă în Parlament, iar acolo, în Parlament, să se reîntâlnească cu cei cu care a votat moţiunea de cenzură?
Adică mă întreb, într-o remarcă de final, dacă votul celor de la AUR era bun pentru a scăpa ţara de tiranul Ilie Bolojan, de ce acest vot nu este bun, în ochii PSD, pentru a aduce bunăstarea? Pentru că, vedeţi, asta este ipocrizia. Domnul Grindeanu se fereşte să oficializeze ceea ce există deja, o simbioză PSD-AUR. Şi ştie că din această simbioză nu PSD câştigă, ci AUR. Pentru că electoratul PSD nu migrează spre PNL, nu migrează spre USR, ci migrează către AUR.
Jurnalist: Dacă pică varianta Tomac şi pică şi a doua, că va fi Radu Burnete sau Alexandru Nazare? Şi preşedintele nu suspendă Parlamentul? Pentru că ne-a spus de "n" ori că nu vrea, nu este adeptul alegerilor anticipate. Ce se întâmplă?
Ioan Stanomir: Nu cred că este obligat să dizolve imediat Camerele şi după un nou eşec, dar intri pe un teren destul de alunecos, pentru că anumite forţe politice, în particular AUR, pot iniţia şi pot strânge semnături pentru suspendarea sa din funcţie. Şi aş spune următorul lucru: alianţa dintre PSD şi Nicuşor Dan, dacă este reală, şi s-ar putea să fie reală, este genul de alianţă pe care preşedintele Republicii s-ar putea să o regrete. Fiindcă nimeni dintre cei care s-au aliat cu PSD nu a avut o soartă bună.
Şi ar trebui să discute şi cu Crin Antonescu şi cu alţii, care ar putea să-i spună câte ceva despre Partidul Social Democrat. Sunt de acord că Partidul Social Democrat este maestru în a simula măcar că are o oprelişte. Dar singura oprelişte a Partidului Social Democrat este grija faţă de propriul lor interes.
Iar atunci când îi auzi vorbind de cei săraci, mie personal mă încearcă un sentiment de jenă profundă.