Eugen Tomac: Reforma administrativ-teritorială este necesară pentru ca România să poată accesa resursele UE

Reforma administrativ-teritorială este necesară pentru ca România să poată accesa resursele Uniunii Europene, a afirmat, sâmbătă, premierul desemnat Eugen Tomac. De alfel, şi în programul de guvernare făcut public de Tomac se precizează că "reforma administrativ-teritorială nu este o linie de buget sau o măsură sectorială – este precondiţia pentru ca celelalte capitole ale programului să funcţioneze."
"Nu dispar comunele şi oraşele, rămân acolo, pentru că sunt partea României, însă trebuie să avem curajul să facem această reformă, pentru că un guvern care nu are în spate responsabilităţile politice în relaţia cu aleşii locali poate veni cu un plan îndrăzneţ de reformă administrativ-teritorială, o reformă necesară pentru ca România să poată accesa resursele pe care le pune la dispoziţie Uniunea Europeană mult mai eficient şi, evident, pentru ca aceste comunităţi să fie mult mai atractive şi pentru acest lucru este nevoie de această dezbatere, inclusiv de comasarea unor localităţi în mod voluntar", a declarat Tomac, preluat de Agerpres, la Antena 3.
Tomac a mai punctat că toate guvernele, în ultimii ani, au anunţat că vor face această reformă teritorial-administrativă care are nevoie de consens politic.
"Noi vom merge şi vom discuta cu toate formaţiunile politice, cu PNL, PSD, UDMR, pentru că nu mai putem trăi după România creionată de pe timpul lui Ceauşescu. (...) Eu am ridicat această problemă în discuţiile pe care le-am avut cu partidele politice şi cu cele care mă susţin şi cu cele care nu mă susţin, inclusiv cu grupurile parlamentare, şi nu am simţit o reticenţă, decât o nuanţare extrem de importantă cu privire la modul cum putem duce această dezbatere spre o reorganizare administrativ-teritorială în ceea ce priveşte judeţele", a adăugat prim-ministrul desemnat.