Bolojan, invitat la Chişinău la congresul partidului Maiei Sandu. Mesajul transmis de PNL

Andrei Pricopie
13.06.2026
Andrei Pricopie
13.06.2026

Prim-ministrul interimar al României şi preşedintele PNL, Ilie Bolojan, va participa, duminică, la Congresul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), organizat la Chişinău.

"Ilie Bolojan este primul lider român care se deplasează la Chişinău după anunţul privind deschiderea primului cluster de negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană", au transmis liberalii.

Recent, ambasadorii statelor membre ale UE reuniţi în COREPER au aprobat deschiderea Clusterului 1 – "Valorile fundamentale" – în negocierile de aderare cu Republica Moldova şi Ucraina. Următorul pas îl reprezintă organizarea Conferinţelor Interguvernamentale UE–Republica Moldova şi UE–Ucraina, programate pentru luni, 15 iunie 2026, la Luxemburg.

"Participarea lui Ilie Bolojan la Congresul PAS transmite sprijinul constant al României pentru parcursul european al Republicii Moldova şi pentru aprofundarea relaţiilor dintre cele două state", a precizat PNL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos