Criza energetică. Cum s-a ajuns să importăm şi să detonăm stânci pe Dunăre? Bolojan: "O combinaţie de decizii greşite, de incompetenţă, poate uneori şi de rea-voinţă"

Premierul interimar Ilie Bolojan a vorbit vineri despre criza din domeniul energiei, criză care, spune el, este practic o notă de plată pentru decizii greşite şi/sau decizii care nu au fost luate la timp.
„Din păcate, suntem în situaţia în care pe fondul unor ani în care nu am făcut ceea ce trebuie în domeniul energetic, ne vine o notă de plată pentru decizii care nu au fost luate sau pentru decizii greşite.
În loc să încurajăm producţia de energie, să încurajăm producţia de energie combinată cu stocarea, „criticăm marile companii de stat, pentru că nu-şi fac investiţiile. Deşi au bugete de investiţii, execută doar o treime din ele, discutăm de blocajul pe care l-am avut şi i-am limitat accesul prin reglementări la reţelele noastre electrice”, a explicat Bolojan, citat de Mediafax, la RFI.
Potrivit premierului, toate aceste lucruri, "investiţii întârziate, fără o strategie care să fie urmărită ani de zile, ne-a dus în situaţia în care avem dezechilibre importante în piaţa de energie, nu neapărat un deficit de electricitate, ci dezechilibre."
Bolojan a mai explicat că avem producţie foarte mare la prânz, de care practic nu avem nevoie şi pe care o exportăm. Pe de altă parte, seara, avem un deficit de energie pe care l-am fi putut compensa relativ uşor, dacă am fi avut o capacitate de stocare.
"Şi măsurile care au fost adoptate în aceste luni, programele pe care Ministerul Energiei le-a declanşat de a cofinanţa instalaţii de stocare, de a cofinanţa parcuri fotovoltaice, exclusiv dacă au şi stocare, îşi vor arăta rezultatele în următorul an, dar acum trebuie să trecem peste această perioadă de criză”.
Întrebat de ce nu s-au făcut investiţii, Bolojan a răspuns că „este o combinaţie de mai mulţi factori”.
"Am avut politici care n-au susţinut stocarea. Dacă ani de zile finanţezi doar fotovoltaic şi eolian, pentru că în piaţa asta speculativă primeai stimuli să finanţezi aceste direcţii, fără să pui condiţii de stocare, de exemplu, atunci ai o supra-producţie la prânz, pe care nu ai unde să o stochezi, pe care nu o poţi valorifica sau o exporţi la nişte preţuri foarte mici, în timp ce seara ai un deficit şi imporţi la preţuri mult mai mari", a declarat premierul interimar.
"Deci a fost o combinaţie de decizii greşite, de schimbări de miniştri, de politici, de incompetenţă, poate uneori şi de rea-voinţă. Fiecare ministru, fiecare director de companie, fiecare om implicat în sectorul energetic, cu poziţie de conducere, are o răspundere direct proporţionată cu funcţia pe care a obţinut-o aici. Nu e vorba de politică, e pur şi simplu o problemă de răspundere de management şi administrativă”, a conchis Ilie Bolojan.