"O să vă călcăm pe cap!" Cum descurajează Justiţia incitarea la violenţă în online? Ce a păţit avocatul suveranist care a proferat ameninţări la mitingul de susţinere a lui Georgescu?

Curtea de Apel Bucureşti a decis să îl sancţioneze doar cu un avertisment pe avocatul Cătălin Dinulescu, acuzat de incitare la violenţă, ură sau discriminare în formă continuată. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Pe 24 ianuarie, în timpul mitingului de susţinere a lui Călin Georgescu, avocatul Cătălin Dinulescu a avut un discurs în care a incitat la ură şi violenţă.
"În perioada 24.01.2025 – 26.01.2025, în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi determinate în baza aceluiaşi mobil, respectiv manifestarea susţinerii faţă de un candidat la alegerile prezidenţiale din România şi dezaprobarea faţă de un partid politic, inculpatul a incitat publicul la acte de violenţă împotriva unei categorii de persoane definite pe criterii de apartenenţă politică. Astfel, în cadrul evenimentului protest din data de 24.01.2025 din Piaţa Victoriei, inculpatul a rostit următorul discurs: ‘Vrem pe el, atât! Bă! Voi dacă nu… Dacă încercaţi ceva împotriva acestui om, nesocotiţi voinţa noastră! Vă călcăm pe cap! Dacă îndrăzniţi să faceţi ceva… vă călcăm pe cap! Păi, vă jucaţi, mă, cu noi? Unde eşti, mă, bărbate? Vino, mă, aicea la o horă! Să facem bătuta! Vino mă aicea! Oricum o să ajungem şi la… în curând! Nu mai rămâne nimic din sediul ăla al vostru! O să vedeţi că acuma suntem aşa, o mie, două, cât or să fie! Dar o să fim mai mulţi! Şi mai mulţi! Ba, chiar vreţi să punem mâna pe ciomege! Păi, vă scoatem, mă, cu ciomege! Dacă ne rugaţi, venim imediat!’", menţionează Parchetul într-un comunicat de presă.
De asemenea, avocatul a postat pe TikTok un clip video în care a adus noi ameninţări.
„Ulterior, la data de 26.01.2025, inculpatul a încărcat pe platforma de socializare TikTok un clip video cu el, prilej cu care adresează următorul mesaj: ‘Vă e frică, mă, ticăloşilor? Vă e frică, nu? Ziua Z se apropie! Se apropie, staţi liniştiţi, că ne pregătim! O să fim, nu 500.000 în stradă, mă … o să fim un milion, mă! O să vă călcăm pe cap! Vă e frică, nu? Am văzut în Piaţa Victoriei. Câte unităţi de jandarmi aţi adus? Noi am venit pentru Hora Unirii! Doar v-am zgâlţâit, mă, puţin! Să vedeţi cum e! Am tras de gardurile alea puţin şi v-aţi … pe voi! Erau jandarmii ăia uzi… ăia din faţă! Au chemat o mie şi una de ţestoase, prin spate pe acolo! Nu o să vă mai apere nimeni, mă, nici jandarmii, nici poliţia, nimeni! În faţa poporului nu va sta, mă, nimeni! Aţi înţeles? Marş, mă, că măturăm cu voi pe jos! Feriţi-vă de furia poporului, feriţi-vă că va fi jale!’ ", arată Parchetul.
"Soluţia pe scurt: Judecătorul de fond de la Curtea de Apel aplică un avertisment pentru Inculpatul Dinulescu Cătălin (avocat în baroul Bucureşti), pentru infracţiunea de incitare la violenţă, ură sau discriminare în formă continuată.
CAB în dosarul nr 2000/2/2026Tip soluţie: Renunţare la aplicarea pedepsei. Soluţia pe scurt: Sentinţa penală nr.128/F din 03.08.2026 - În temeiul art. 396 alin. (3) Cod procedură penală raportat la art. 80 Cod penal, dispune renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul Dinulescu Cătălin (date), pentru săvârşirea infracţiunii de incitare la violenţă, ură sau discriminare în formă continuată, prev. de art. 369 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (două acte materiale din data de 24.01.2025 ?i din data de 26.01.2025).
În baza 81 Cod penal aplică inculpatului Dinulescu Cătălin un avertisment, atrăgându-i-se atenţia asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune în cazul în care va mai comite infracţiuni, respectiv lipsa posibilităţii de a mai beneficia de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 alin. (2) lit. b) Cod penal.
În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpatul la plată sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 162,13 lei este aferentă fazei de urmărire penală. Ia act că asistenţa juridică a inculpatului a fost asigurată de avocat ales. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 03.08.2026.Document: Hotărâre 128/2026 03.08.2026".