"Cel mai faimos copac din lume" - Stejarul Major din Pădurea Sherwood, vechi de 1.000 de ani, a murit

Stejarul Major, unul dintre cei mai vechi, mai mari şi mai celebri arbori seculari din Europa, a murit.

Uriaşul copac, care a crescut în Pădurea Sherwood din Nottinghamshire, Anglia, timp de cel puţin 1.000 de ani, nu a mai produs frunze în acest an, după ce a fost afectat de o serie de veri fierbinţi şi secetoase.

În fiecare an, mii de vizitatori au admirat stejarul, a cărui vârstă înaintată, circumferinţa uriaşă de 11 metri şi coroana de 28 de metri au dat naştere la o mulţime de legende populare.

Deşi în vremea lui Robin Hood stejarul nu era încă gol pe dinăuntru, se spune că a oferit adăpost haiducului şi bandei sale atunci când fugeau de tiranicul şerif din Nottingham.

În iarna anului 2010, când zăpada a căzut pe copac, aceasta a conturat pe trunchi o imagine straniu de precisă a călugărului Tuck. În alte ierni, când zăpada a căzut peste tot în jur, nu s-a depus deloc pe ramurile copacului.

Însă verile recente – şi admiraţia oamenilor – au grăbit probabil sfârşitul natural al vieţii sale îndelungate.

La fel ca alţi stejari seculari, arborele a fost supus în mod repetat stresului provocat de căldură şi secetă, pe fondul încălzirii globale, în special în timpul valului de căldură din iulie 2022, când Marea Britanie s-a confruntat cu temperaturi record de 40°C.

Robin Hood a sosit într-o dubă electrică la o ceremonie funerară improvizată şi informală organizată lângă copac, după ce RSPB, organizaţia care administrează situl de interes ştiinţific special din Pădurea Sherwood, a anunţat moartea acestuia.

Robert Brackley, educator în aer liber care le-a arătat mii de elevi minunile Stejarului Major, îmbrăcat în blănuri autentice de haiduc şi purtând un arc funcţional cu săgeţi, a declarat:

„Poveştile pe care ni le-a oferit reprezintă moştenirea sa. Este cel mai faimos copac din lume. Legenda va trăi mereu. Mă simt trist, dar este doar un moment trecător în timp. Trebuie să ne amintim cum a fost şi să îl admirăm şi astăzi.”

Vizitatori din Spania, Sheffield, Statele Unite, Coreea de Sud şi Australia s-au oprit lângă copac pentru a-i aduce un ultim omagiu.

„Este uriaş! Este un copac foarte frumos şi e trist că a murit”, a spus Carter Jackson, în vârstă de opt ani, din Sheffield.

Tatăl său, Ryan Jackson, a adăugat:

„Este o parte din istorie care dispare, dar avea 1.000 de ani, nu poţi trăi veşnic.”

„Săracul copac. Mereu mă uitam la Robin Hood la televizor şi citeam cărţile. Este atât de trist că am încercat să-l ajutăm şi să-l conservăm, dar probabil că asta l-a afectat şi mai mult”, a spus Kirsty Champion din Adelaide.

Anglia deţine un patrimoniu unic de stejari foarte mari şi foarte bătrâni: 114 stejari seculari vii cu o circumferinţă de peste nouă metri, descrişi de conservatori drept „rinocerii albi ai Marii Britanii”, în timp ce în restul Europei, inclusiv în Scoţia şi Ţara Galilor, există doar 98 de astfel de exemplare.

De când stejarul a fost numit în onoarea maiorului Hayman Rooke, un istoric local care l-a descris în 1790, acesta a atras admiratori – în prezent aproximativ 350.000 în fiecare an. Deşi în anii 1970 a fost instalată o barieră de protecţie în jurul copacului, stejarul a fost slăbit de degradarea solului şi compactarea acestuia cauzată de vizitatori, precum şi de faptul că Pădurea Sherwood a servit drept tabără militară în timpul războiului.

Nici intervenţiile istorice, făcute cu bune intenţii, nu i-au favorizat longevitatea. În 1904 au fost instalate proptele şi lanţuri metalice pentru a-i susţine ramurile. În anii 1960, părţile goale ale trunchiului au fost umplute cu beton pentru sprijin, iar unele ramuri au fost acoperite cu plumb, apoi cu fibră de sticlă şi chiar tratate cu vopsea ignifugă.

Experţii consideră că suporturile care continuau să susţină ramurile masive ale copacului au contribuit şi ele la stresul acestuia. Lăsaţi în voia naturii, stejarii seculari îşi pierd treptat ramurile şi „cresc în jos”, retrăgându-se către trunchi şi necesitând astfel mai puţină apă şi mai puţini nutrienţi pe măsură ce îmbătrânesc.

După ce RSPB a preluat administrarea sitului în 2018 şi a efectuat studii şi intervenţii de urgenţă pentru a combate deteriorarea stării de sănătate a copacului, s-a descoperit că trunchiul masiv îşi pierdea rezervele de apă, aceasta fiind pompată către ramurile exterioare susţinute artificial.

Proptelele „probabil i-au afectat capacitatea de a se autosusţine”, a declarat Chloe Ryder, managerul operaţiunilor domeniului RSPB Sherwood Forest, însă acestea nu puteau fi îndepărtate deoarece copacul s-ar fi prăbuşit. Ea a spus că este „devastată” de moartea unui copac pe care îl vizita încă din copilărie.

„Este sfâşietor. Sunt cu adevărat distrusă că s-a întâmplat în timpul vieţii mele, cu atât mai mult în perioada în care eu mă ocupam de el. Aproape că mi-a fost teamă să vin să-l văd şi să primesc confirmarea, să constat că nu mai are frunze. Încă îl consider unul dintre cei mai frumoşi copaci. Îi spunem un muzeu viu pentru că are atât de multe să ne înveţe, atât lucruri bune, cât şi rele.”

Testele efectuate în subteran au relevat, potrivit lui Ryder, „un sistem radicular strangulat şi înfometat, complet deconectat de mediul înconjurător”, într-un sol sărac în nutrienţi şi lipsit de viaţă microbiană. În ultimele trei ierni, RSPB a excavat cu grijă zona din jurul rădăcinilor pentru a le aerisi, hrăni şi revitaliza. Deşi analizele au arătat că viaţa revenea în sol, Stejarul Major a produs foarte puţine frunze anul trecut şi nu are nici muguri, nici frunze în acest an.

Reg Harris, arborist care a monitorizat sănătatea copacului pentru RSPB în ultimii nouă ani, a spus că este imposibil de identificat o singură cauză a declinului său.

„Gama factorilor care l-au afectat de-a lungul unei perioade atât de lungi este foarte largă şi variată, incluzând 200 de ani de trafic turistic şi compactare provocată de vehicule, modificări ale nivelului pânzei freatice cauzate de exploatările miniere de cărbune de sub el şi schimbări semnificative ale climei, în special în ultimii 10% din viaţa sa.

Din păcate, pare probabil că lipsa precipitaţiilor pe timpul verii în ultimii cinci ani, combinată cu temperaturile excepţional de ridicate, a contribuit în mod semnificativ la acest deznodământ.”

Deşi copacul este acum lipsit de frunze şi de viaţă, el va fi lăsat în picioare, în special pentru că lemnul său mort este aproape la fel de valoros pentru alte forme de viaţă sălbatică precum un copac viu.

„Încă are această valoare de habitat absolut de neînlocuit. Este în continuare unul dintre cei mai mari copaci din Europa şi contribuie enorm la ecosistem”, a declarat Ed Pyne, consilier principal pentru conservare la Woodland Trust, potrivit The Guardian.

Un sfert din toate speciile forestiere depind de lemnul mort într-o anumită etapă a ciclului lor de viaţă.

Deşi s-a făcut tot posibilul pentru salvarea Stejarului Major, Pyne a afirmat că alţi arbori seculari mor sau sunt distruşi fără ca cineva să realizeze acest lucru şi a cerut guvernului să introducă măsuri speciale de protecţie.

„Pierdem în fiecare an câte un copac ca acesta. Ei nu beneficiază de nicio protecţie juridică specifică şi îi pierdem pentru că nu sunt apreciaţi la adevărata lor valoare.”