Băsescu: Nicuşor Dan până şi pe Tomac l-a păcălit. Discuţia cu Veştea a avut loc miercuri, iar Tomac, sâmbătă, încă îşi prezenta Guvernul pe la televiziuni

Fostul preşedinte Traian Băsescu a susţinut, luni, la ŞtirileProTv.ro, că şeful statului Nicuşor Dan l-ar fi păcălit pe primul premier desemnat, Eugen Tomac.
„Mie mi-a dat impresia că până şi pe Tomac l-a păcălit. În sensul că discuţia cu Veştea înţeleg că a avut loc miercuri, iar Tomac sâmbătă încă îşi prezenta Guvernul pe la toate televiziunile. Deci, Eugen Tomac nu ştia că preşedintele a luat decizia să schimbe candidatul”, a declarat Traian Băsescu.
După desemnarea pentru funcţia de premier, Eugen Tomac a demisionat de la conducerea Partidului Mişcarea Populară (PMP), fondat chiar de Traian Băsescu.
„Cum este posibil să vorbeşti cu Veştea miercuri şi să-l laşi pe preşedintele desemnat Tomac să mai umble cu un Guvern, să mai facă negocieri, când tu ştii că duminică anunţi alt candidat la funcţia de premier?”, a întrebat retoric Băsescu.
Potrivit fostului preşedinte Traian Băsescu, numirea lui Adrian Veştea ca premier desemnat ridică semne de întrebare atât despre loialitatea instituţională a lui Nicuşor Dan, cât şi despre pregătirea candidatului, care ar fi absolvit „o facultate neautorizată, neacreditată”.
„În ceea ce priveşte capacitatea domnului Veştea de a îndeplini funcţia, mă rog, am mai avut premier fără bacalaureat. Dânsul pare a fi făcut, oarecum, o facultate neautorizată, neacreditată. Deci avem şi acest tip de probleme în ceea ce îl priveşte”, a mai spus Traian Băsescu.