Prim-ministrul Ungariei demite patru şefi ai agenţiilor de securitate

Peter Magyar, prim-ministrul Ungariei, i-a demis pe şefii a patru agenţii importante de securitate, potrivit unui comunicat publicat în Monitorul Oficial, într-o reorganizare majoră a infrastructurii de securitate a ţării.
Modificările au intrat în vigoare sâmbătă, în urma deciziilor luate vineri seara. Guvernul nu a numit încă înlocuitorii.
Măsura vine în contextul în care guvernul lui Magyar înlocuieşte oficialii numiţi de fostul prim-ministru Viktor Orban, care a condus Ungaria 16 ani şi a făcut obiectul a numeroase acuzaţii privind construirea unei structuri de putere la nivel naţional legată de el şi de partidul său, Fidesz.
Potrivit TVP World, oficialii demişi conduceau serviciul de informaţii externe al Ungariei, agenţia de securitate internă, serviciul de sprijin tehnic pentru securitatea naţională şi serviciul de securitate militară. Şeful Centrului Naţional de Informaţii rămâne în funcţie.
În ultimele săptămâni, au fost numiţi noi conducători şi la poliţie, la autoritatea de gestionare a dezastrelor şi la serviciul penitenciar.
Potrivit presei maghiare, remanierea sugerează că Magyar încearcă să aducă instituţiile-cheie ale statului sub controlul guvernului său şi să marcheze o ruptură clară faţă de administraţia anterioară.