"Partidele vor voturi. Rusia vrea influenţă şi date" - Declic cere sancţiuni mai dure împotriva dezinformării

fake news, dezinformare (Foto: Facebook)
D.B.
21.09.2026
fake news, dezinformare (Foto: Facebook)
D.B.
21.09.2026

Comunitatea Declic a lansat o petiţie prin care cere creşterea sancţiunilor aplicate televiziunilor şi influencerilor care dezinformează societatea şi alimentează extremismul.

Potrivit Declic, dezinformarea a devenit o „afacere profitabilă”, în condiţiile în care televiziuni mari, sancţionate în mod repetat de CNA, continuă să încalce regulile. În acelaşi timp, aceleaşi reguli audiovizuale se extind acum şi asupra unor influenceri cu mulţi urmăritori, care obţin venituri din activitatea online.

„Partidele vor voturi şi imagine publică. Rusia vrea influenţă şi date. Dar amândouă găsesc teren fertil în acelaşi loc, televiziuni, platforme sociale şi site-uri care ştiu că dezinformarea aduce audienţă şi bani, iar riscul legal e minim.

O amendă maximă de 200.000 de lei nu sperie marii dezinformatori. Într-o singură lună, martie 2026, banii primiţi de Realitatea Plus de la AUR şi PSD au depăşit cu aproximativ 360.000 de lei chiar şi amenda maximă aplicată postului. Trustul a ieşit pe plus, societatea pe minus”, afirmă iniţiatorii petiţiei.

Aceştia mai spun că o amendă trebuie să descurajeze încălcarea legii şi să contribuie la asigurarea unei informări corecte a publicului.

„Cine plăteşte, de fapt, pentru minciunile pe care le vezi la televizor? Răspunsul are două feţe: una vine din România, cealaltă din Rusia. Amândouă profită de acelaşi lucru, un teren fertil pentru dezinformare.

Partidele plătesc direct televiziunile care dezinformează. Doar în martie 2026, Realitatea Plus a primit 50.000 de euro de la PSD şi 60.000 de euro de la AUR. În aceeaşi lună, CNA a amendat postul cu 200.000 de lei, adică 40.000 de euro, pentru o emisiune cu Călin Georgescu plină de afirmaţii nesusţinute de dovezi. Amenda a fost suspendată de instanţă şi a rămas neplătită. Chiar dacă ar fi plătit-o, tot ieşeau pe plus cu 70.000 de euro doar din banii primiţi de la cele două partide.

Rusia plăteşte altfel, nu pentru imagine, ci pentru datele tale. O reţea de publicitate cu origini ruseşti, AdNow, rulează pe zeci de site-uri româneşti şi trimite date despre tine spre servere din Rusia, chiar dacă refuzi colectarea lor. Reclamele bazate pe frică sau ură sunt printre cele mai profitabile pentru reţea. (Sursa: investigaţie Snoop, Piraţii digitali ai Kremlinului. Cum fură pixelii ruseşti datele românilor şi finanţează conspiraţiile şi extremismul).

Motive diferite, rezultat identic. Partidele vor voturi şi imagine publică. Rusia vrea influenţă şi date. Dar amândouă găsesc teren fertil în acelaşi loc, televiziuni, platforme sociale şi site-uri care ştiu că dezinformarea aduce audienţă şi bani, iar riscul legal e minim.

O amendă maximă de 200.000 de lei nu sperie marii dezinformatori. Într-o singură lună, martie 2026, banii primiţi de Realitatea Plus de la AUR şi PSD au depăşit cu aproximativ 360.000 de lei chiar şi amenda maximă aplicată postului. Trustul a ieşit pe plus, societatea pe minus.

O amendă trebuie să descurajeze încălcarea legii pentru o informare corectă a publicului. Cerem amenzi mai mari, proporţionale cu cifra de afaceri, pentru televiziunile şi marii creatori online care dezinformează şi alimentează extremismul.

Cât timp dezinformarea rămâne mai profitabilă decât respectarea legii, nici partidele, nici reţelele străine nu au niciun motiv să se oprească. Semnează petiţia, [...]”, au scris pe Facebook reprezentanţii Declic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos