Ordinul de Malta se delimitează de Călin Georgescu: Nu este membru şi nu am emis niciodată un astfel de document

Foto (Screenshot)
D.B.
21.09.2026
Foto (Screenshot)
D.B.
21.09.2026

Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a reacţionat luni după apariţia în presă a unei presupuse legitimaţii diplomatice găsite de anchetatori la locuinţa lui Călin Georgescu, în timpul percheziţiilor de la Mogoşoaia.

Instituţia precizează că fostul candidat la Preşedinţie nu este membru al Ordinului şi că documentul pe care apar fotografia şi numele său nu a fost emis de organizaţia recunoscută diplomatic.

„Confirmăm că persoana în cauză nu este membru al Ordinului Suveran Militar de Malta şi că nu am emis niciodată un astfel de document”, se arată în declaraţia Ambasadei.

Potrivit surselor judiciare, legitimaţia a fost descoperită luni în timpul percheziţiilor efectuate la locuinţa lui Georgescu. Documentul poartă menţiunea „Diplomatic ID”, numele „Senator Georgescu Călin” şi titulatura „Prior of United States of America”.

Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta atrage atenţia că în România există organizaţii care utilizează denumiri şi simboluri asemănătoare celor ale Ordinului autentic.

„Aşa cum s-a semnalat corect în presă, în România există mai multe ordine false, aşa-numitele «ordine de imitaţie», care au folosit uneori în mod abuziv simbolurile noastre”, precizează Ambasada.

Documentul găsit de anchetatori utilizează formula „Order of Malta”, însă denumirea înscrisă pe acesta este „Sovereign Order Hospitalliers of Saint John of Jerusalem O.S.J.”, diferită de cea a Ordinului Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta.

Legitimaţia are numărul L 120052 şi luna mai 2025 ca dată a emiterii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos