Atac cibernetic masiv în Liechtenstein: Hackerii au accesat informaţii despre 31.000 de entităţi juridice

(Captură Foto)
Redacţia
03.08.2026
(Captură Foto)
Redacţia
03.08.2026

Hackerii au accesat ilegal şi au copiat date din registrul beneficiarilor reali din Liechtenstein, compromiţând informaţii referitoare la aproximativ 31.000 de companii, fundaţii şi trusturi, a anunţat duminică târziu guvernul principatului.

Guvernul a precizat că persoane necunoscute au obţinut acces neautorizat la registru în noaptea de 29 spre 30 iulie şi au copiat date înainte ca autorităţile să detecteze neregulile şi să scoată din funcţiune sistemul afectat, potrivit Reuters.

Liechtenstein, una dintre cele mai mici şi mai bogate ţări din lume, găzduieşte mii de trusturi cu regim fiscal redus.

O anchetă preliminară a stabilit că atacatorii au obţinut copii ale datelor despre aproximativ 31.000 de entităţi juridice din registrul beneficiarilor reali, creat printr-o lege adoptată în 2021 ca parte a măsurilor de combatere a spălării banilor.

Guvernul a declarat într-un comunicat că, în prezent, nu există indicii că datele piratate ar fi fost modificate sau şterse.

Autorităţile din Liechtenstein au înfiinţat o echipă de criză condusă de prim-ministra Brigitte Haas şi de ministrul Justiţiei Emanuel Schaedler şi au anunţat că lucrează la notificarea persoanelor afectate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos