Vârstnică din Bucureşti a fost înşelată cu peste 50.000 de lei după ce a crezut că vorbeşte cu BNR şi Poliţia Română

Doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv după ce au înşelat o femeie de 75 de ani, convingând-o să le predea o sumă importantă de bani. Potrivit Poliţiei Capitalei, suspecţii s-au prezentat drept poliţist şi reprezentant al unei instituţii bancare, susţinând în mod fals că victimei i-au fost compromise conturile.
Ancheta a început după ce femeia a sesizat poliţia, pe 4 august, că a fost victima unei înşelăciuni.
Din cercetări a reieşit că, în ziua precedentă, aceasta a fost contactată telefonic de două persoane care şi-au atribuit în mod mincinos calităţile de poliţist şi reprezentant al unei bănci. Cei doi i-au spus că pe numele ei ar fi fost solicitat un credit şi că, din acest motiv, conturile bancare ar fi fost compromise.
Potrivit unor surse judiciare citate de HotNews, suspecţii sunt doi cetăţeni moldoveni, în vârstă de 24 şi 29 de ani, care au pretins că reprezintă Poliţia Română şi Banca Naţională a României.
Sub pretextul că banii trebuie puşi în siguranţă, aceştia au convins-o pe femeie să retragă din cont 50.000 de lei. Ulterior, victima a predat suma într-un plic unui bărbat care s-a prezentat la locuinţa sa.
Cum au fost prinşi suspecţii
A doua zi, femeia a fost contactată din nou de cei doi, care au încercat să o convingă să retragă şi restul economiilor, invocând necesitatea securizării tuturor banilor din conturile bancare.
„În acest context, persoana vătămată s-a deplasat din nou la unitatea bancară pentru a retrage o nouă sumă de bani, aflându-se în permanenţă în convorbire telefonică cu respectivele persoane”, au transmis poliţiştii.
După retragerea banilor, victima a fost abordată de un bărbat de 24 de ani, care s-a prezentat drept „curier BNR” şi a venit să ridice plicul. Imediat după ce a primit banii şi a încercat să plece, acesta a fost prins şi imobilizat de poliţişti.
„La data de 4 august 2026, a fost prins în flagrant un bărbat, în vârstă de 24 de ani, imediat după ce ar fi primit de la persoana vătămată o altă sumă de bani, acesta prezentându-se drept curier al unei instituţii bancare. Totodată, a fost depistat şi un al doilea bărbat, în vârstă de 29 de ani, despre care există indicii că ar fi asigurat supravegherea zonei”, se arată în comunicatul Poliţiei Capitalei.
Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar ulterior instanţa a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile, fiind cercetaţi pentru infracţiunea de înşelăciune.