Poliţia Română a avut la dispoziţie 7 zile în care nu l-a luat pe Ionel Arsene din Italia, deşi poliţia italiană a vrut să-l predea. Ce a făcut cu ele?

Poliţia recunoaşte că a aflat într-o vineri că Arsene, care fugise de condamnarea de 6 ani, poate fi adus în ţară. IGPR susţine că s-a organizat săptămâna următoare marţi-joi şi că urma să-l ridice vineri. Dar joi a intervenit Curtea de Apel Bari, scrie HotNews.
În noiembrie 2023, a existat o fereastră de oportunitate de 7 zile în care cel urmărit putea fi adus în ţară, potrivit răspunsurilor oferite de IGPR la întrebările HotNews.
Poliţia Română a reacţionat, iniţial, la afirmaţiile senatorului USR Cristian Ghinea.
Ghinea a spus că are informaţii că poliţia a tergiversat aducerea lui Ionel Arsene în ţară. Senatorul a făcut afirmaţia în cadrul podcastului „Comunitatea Liberală” realizat împreună cu jurnalistul Matei Udrea.
Într-un comunicat din 4 august 2026, IGPR a replicat că „Predarea persoanei a fost blocată printr-o decizie a instanţei din Italia, din motive medicale — nu printr-o întârziere a autorităţilor române”.
Poliţia Română a spus în comunicat că nu a dat dovadă de „inacţiune”. Dimpotrivă, susţine că s-a mişcat foarte repede.
Poliţia afirmă că „În doar două zile de la informarea primită de la autorităţile italiene privind acordul predării, la 9 noiembrie 2023, aprobările necesare fuseseră obţinute şi toate procedurile erau parcurse de Poliţia Română, iar preluarea era stabilită pentru data de 10 noiembrie 2023”.
Organizarea a avut loc pe 7-9 noiembrie, declară IGPR.
În acelaşi comunicat se spune însă că „La 3 noiembrie 2023, autoritatea judiciară italiană a admis predarea persoanei”. Dar nu e clar ce înseamnă acest lucru: pe 3 noiembrie au admis italienii, dar când au aflat românii?
Potrivit IGPR, poliţiştii români au aflat pe 3 noiembrie 2023, „din spaţiul public”, că Italia a admis extrădarea lui Ionel Arsene. Era vineri.
Ei susţin că aveau la dispoziţie, conform legii, 10 zile ca să-l ridice pe fugar. Prima zi fusese 3 noiembrie, se înţelege din cronologie.
Pe 4 noiembrie, poliţiştii români le-au cerut omologilor italieni să confirme informaţia despre care aflaseră din presă. Era sâmbătă.
Răspunsul autorităţilor din Italia a venit luni, 6 noiembrie 2023, conform IGPR. Marţi, pe 7 noiembrie 2023, poliţiştii CCPI au trimis un nou mesaj către italieni, „solicitând să fie anunţaţi dacă decizia de predarea este finală” şi dacă „informaţia iniţială că s-a admis predarea este corectă”.
Bucureştiul a cerut, practic, o reconfirmare a confirmării. Italienii au răspuns pe loc.
Articolul integral poate fi citit aici.